Bursele Telekom

Noiembrie 2022

Programul Bursele TELEKOM oferă 10 burse de excelenţă prin intermediul unui concurs naţional, care se adresează studenţilor din anul I, înscrişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, categoriile buget sau taxă, la zi, la urmatoarele specializări: automatică și calculatoare, informatică, cibernetică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicații si tehnologia informației.

Prezentare video

Concursul este organizat în două etape. Prima etapă, care este şi eliminatorie, presupune completarea şi trimiterea unui formular de înscriere, până la data de 6 decembrie 2022, către Telekom România Mobile pe website-ul www.burseletelekom.ro. În urma acestei etape vor fi selectați 20 finaliști care se vor califica în etapa a doua. Această etapă presupune participarea la un interviu, organizat în perioada 12-13 decembrie 2022, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii celor 10 burse.

 Valoarea bursei acordate de către Telekom România Mobile fiecărui candidat dintre cei 10 desemnaţi câştigători reprezintă suma de aproximativ 15, 300 RON, împărţită în 6 tranşe lunare, aferente lunilor ianuarie – iunie 2023 (tranșe stabilite la valoarea salariului minim pe economie). Mai multe informații despre condiţiile de aplicare puteţi găsi pe website-ul concursului www.burseletelekom.ro.  

 

 

Noiembrie 2020

Începe selecția pentru bursele Telekom 2020-2021!

Programul Bursele TELEKOM 2020-2021 oferă 5 burse de excelenţă prin intermediul unui concurs naţional, care se adresează studenţilor din anul I, înscrişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, categoriile buget sau taxă, la zi, la urmatoarele specializări: automatică și calculatoare, informatică, cibernetică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicații si tehnologia informației. Concursul este organizat în două etape. Prima etapă, care este şi eliminatorie, presupune completarea şi trimiterea unui formular de înscriere, până la data de 22 noiembrie 2020, către Telekom România pe website-ul www.burseletelekom.ro. În urma acestei etape vor fi selectați 10 finaliști care se vor califica în etapa a doua. Această etapă presupune participarea la un interviu online, prin intermediul platformei Zoom, organizat în data de 8 decembrie 2020, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii celor 5 burse. Valoarea bursei acordate de către Telekom România fiecărui candidat dintre cei 5 desemnaţi câştigători reprezintă suma de aproximativ 20,070 RON, împărţită în 9 tranşe lunare, aferente lunilor ianuarie – iunie 2021 și octombrie – decembrie 2021 

Mai multe detalii: https://youtu.be/ESMjNDM9-zM

 

Noiembrie 2019

Compania TELEKOM Romania se implică în educarea tinerei generaţii prin programul Bursele TELEKOM, care oferă sprijin material tinerilor ambiţioşi şi talentaţi. Bursele Telekom continuă astfel cu succes programele prin care compania a oferit până în prezent burse timp de 10 ani.

Programul Bursele TELEKOM oferă 5 burse anuale de excelenţă prin intermediul unui concurs naţional, adresându-se studenţilor înscrişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, la zi, indiferent de profil, anul I. Concursul este organizat în două etape. Prima etapă, care este şi eliminatorie, presupune completarea  unui formular de înscriere până la data de 15 decembrie 2019 pe site-ul www.burseletelekom.ro, iar cea de-a doua etapă constă în participarea la un interviu pe 14 ianuarie 2020, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii.
 
Valoarea bursei acordate de către Organizator fiecărui câştigător reprezintă suma anuală de aproximativ 18.720 lei, împărţiţi în 9 tranşe lunare (lunile ianuarie-iunie și octombrie-decembrie).
 
Bursele Telekom