Polifest 2017

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti organizează, în perioada 30 martie – 1 aprilie 2017, a VI-a ediţie a POLIFEST, eveniment ce se doreşte să devină o referinţă, un „brand” recunoscut al universităţii noastre, la nivel naţional şi internaţional.

Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 30 martie, ora 10:00, la Rectoratul UPB, în Amfiteatrul AN 010 – „Radu Voinea”.

POLIFEST a reprezentat un alt fel de contact, o altfel de abordare şi deschidere faţă de mediul economic şi social. Manifestarea a reprezentat, încă de la prima ediţie, un real succes, atât ca participare, cât şi din punct de vedere al conţinutului său, concretizat prin elaborarea unor protocoale de colaborare în domeniul educaţional şi al activităţii de cercetare.

Încă de la primele ediţii ale manifestării, POLIFEST s-a dovedit a fi cel mai mare eveniment de acest gen din România, fiind prezente toate părţile interesate de procesul educativ-formativ din universitatea noastră: liceeni, studenţi, părinţi, personal didactic, firme mari, mici şi mijlocii, autorităţi centrale şi locale, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi în ţara noastră. Evenimentul se doreşte a fi dedicat atât colaborării dintre mediul academic şi cel socio-economic, cât şi cel mai mare târg de prezentare a ofertei educaţionale a unei universităţi. Ne dorim ca şi prin intermediul acestui eveniment să facilităm legătura dintre studenţii universităţii noastre şi mediul economic, în scopul unei inserţii cât mai adecvate a studenţilor pe piaţa muncii.

 

Standul facultăţii de ETTI la POLIFEST 2017

Standul facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în cadrul POLIFEST este deschis zilnic în perioada 30 martie – 1 aprilie 2017, între orele 09:00 şi 17:00, în Holul UPB, AN-BN.

„ZIUA PORȚILOR DESCHISE” – pentru elevi

Activităţi şi manifestări în cadrul POLIFEST – pentru studenţii ETTI

Vă aşteptăm!