Pregătirea complementară

  • Imprimare

Facultatea de Electronică, Telecomunicații  şi Tehnologia Informaţiei oferă, prin excelenţă, o educaţie vocaţională, a cărei finalitate este dobândirea formaţiei de inginer. A fi inginer înseamnă a fi creativ, inovator.

În dicţionarul Larousse, termenul  inginer -  provenit  din latinescul ingegnere - este definit drept persoană, în general diplomată, pe care studiile sale o fac aptă să ocupe funcţii ştiinţifice sau tehnice  active care au drept scop de a crea, organiza sau conduce. Profesiunea de inginer presupune, aşadar, angajarea într-o activitate creativă, elaborarea unor soluţii non-standardizate,  în concordanţă cu noile rezultate din domeniul cercetării ştiinţifice. În consecinţă, programele de studiu includ atât discipline care  vizează nemijlocit formarea profesională, cât şi discipline care au rolul de a stimula şi de a dezvolta potenţialul creativ al persoanei, capacitatea şi disponibilitatea  de a se implica activ în procesul inovator. Componenta tehnico-ştiinţifică  este întregită, aşadar, de o componentă umanistă, a cărei menire este de a contribui la  dezvoltarea intelectului, imaginaţiei, fanteziei. Studiul disciplinelor sociale şi umaniste - parte integrantă a activităţii de formare a inginerului – are darul de a contribui la  umanizarea educaţiei vocaţionale prin cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori, formarea unei experienţe intelectuale cu deschidere spre lumea valorilor umaniste, valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activitatea ştiinţifică, dobândirea competenţei şi abilităţilor comunicaţionale în viaţa socială şi politică în condiţiile globalizării şi integrării europene.

 Prof. Georgeta Marghescu, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.