Istoric

  • Imprimare
    Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti este cea mai veche şi prestigioasă şcoală de ingineri din România. Tradiţiile ei sunt legate de înfiinţarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazar, a primei şcoli tehnice superioare cu predare în limba română la mânăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, care în anul 1832 este reorganizată în Colegiul de la Sfântul Sava.

 

    La 1 octombrie 1864, a fost infiinţată "Şcoala de Poduri şi Şosele, Mine şi Arhitectură", care la 30 octombrie 1867 devine "Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine" cu durata studiilor de 5 ani.

 

    Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituţia capătă o nouă structură sub denumirea de "Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele", iar la 10 iunie 1920 a fost infiinţată Şcoala Politehnică din Bucureşti, având patru secţii: Electromecanică, Construcţii, Mine şi Metalurgie, Secţia Industrială.

 

    Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în "POLITEHNICA din Bucureşti".

 

    Şcoala romanească în domeniul Electronicii şi Telecomunicaţiilor a început în 1920, în fosta Şcoală Politehnică din Bucureşti. Aceste domenii au fost dezvoltate într-o nouă specialitate: Telefonie-Telegrafie în cadrul Facultăţii de Electromecanică, care mai tarziu a evoluat (1929) ca specializarea de Electrocomunicaţii.

 

    Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost înfiinţată în 1953 ca o parte a Facultăţii de inginerie electrică. În 1955 numele a fost schimbat în Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii.

 

    De-a lungul timpului au ţinut cursuri aici profesori de o mare notorietate ştiinţifică, printre care Tudor Tănăsescu şi Gheorghe Cartianu, amândoi membri ai Academiei Romane.